Ghid complet: cum alegi componentele pentru un PC

Un PC asamblat din componente separate pare o listă de nume și cifre, dar în realitate este un lanț de potriviri. Procesorul intră într-un socket, memoria într-o generație de sloturi, SSD-ul într-o cheie de M.2, placa video într-un slot PCIe, iar toate primesc curent de la o sursă care trebuie să aibă conectorii potriviți. Cea mai neplăcută greșeală nu este o piesă slabă, ci o piesă bună care nu se potrivește.

Ghidul acesta pune verificările în ordinea în care contează. Nu este o listă de modele și nu promite performanțe: fiecare cifră care depinde de produs se citește în fișa lui, iar aici găsești ce anume să cauți în acea fișă.

Începe cu placa de bază și procesorul

Placa de bază este scheletul. Ea decide ce procesor poți monta, câtă memorie poți pune, câte sloturi M.2 ai la dispoziție și ce conectori rămân liberi după ce placa video și stocarea își iau locul. De aceea, alegerea ei nu se face după culoare sau după numărul de lumini, ci după socket și chipset.

Socketul este locul fizic în care intră procesorul. Două procesoare din generații diferite pot arăta asemănător, dar să aibă socketuri diferite, iar atunci nu există adaptor care să rezolve problema. Chipsetul este cipul care leagă restul componentelor de procesor și stabilește ce funcții are placa: câte linii PCIe, câte porturi USB, dacă permite sau nu reglaje de frecvență. Socketul și chipsetul se verifică împreună, așa cum explică articolul despre socket și chipset.

Memoria se alege după generație

Memoria RAM nu este universală. DDR4 și DDR5 au poziția știftului diferită și nu intră una în locul celeilalte, iar o placă de bază acceptă o singură generație. Numărul de sloturi contează mai puțin decât configurația: două module identice merg în dual channel, ceea ce este modul normal de folosire pe majoritatea plăcilor de consum.

Capacitatea se alege după ce rulezi, nu după cifra maximă din reclamă. Pentru un calculator de birou cu multe file deschise, 16 GB este un prag rezonabil, iar 32 GB are sens dacă lucrezi cu fișiere mari. Viteza declarată se activează de obicei printr-un profil din BIOS, iar dacă placa sau procesorul nu suportă profilul respectiv, memoria va rula la o frecvență mai mică. Detalii despre generații și module găsești în articolul despre memoria DDR4 sau DDR5.

Stocarea: slotul decide

Un SSD M.2 nu este automat NVMe. M.2 este forma modulului, iar sub aceeași formă pot exista unități SATA și unități NVMe. Slotul are o cheie, adică o crestătură, iar cheia și interfața trebuie să corespundă. O unitate NVMe pusă într-un slot care suportă doar SATA nu va funcționa, chiar dacă intră fizic.

Verifică în manualul plăcii de bază ce lungime de modul suportă slotul, dacă are radiator și dacă folosirea lui dezactivează vreun port SATA. Unele plăci împart liniile între sloturi, iar un SSD montat într-un loc poate limita alt slot. Explicațiile complete sunt în articolul despre SSD M.2, NVMe și SATA.

Sursa: putere și conectori

Sursa se alege după consumul de vârf al sistemului și, la fel de important, după conectori. O sursă de putere mare, dar fără numărul necesar de conectori PCIe sau fără conectorul de procesor potrivit, nu ajută. Conectorii nu se improvizează cu adaptoare puse în lanț, pentru că fiecare îmbinare adaugă un punct de contact în plus.

Puterea nominală de pe etichetă se citește împreună cu distribuția pe linii. Sistemele moderne trag cea mai mare parte din linia de 12 V, iar o sursă veche, cu putere mare declarată pe liniile de 5 V, nu este echivalentul uneia moderne. Aici contează și eficiența, și protecțiile declarate. Vezi criteriile în articolul despre sursa PC, wați și conectori.

Placa video și spațiul fizic

Placa video se montează într-un slot PCIe x16, iar slotul este compatibil între generații: o placă PCIe 4.0 intră într-un slot 3.0 și invers, cu diferențe de lățime de bandă, nu de montaj. Problema apare la dimensiuni: lungimea plăcii, grosimea ei de două sau trei sloturi și lungimea cablurilor de alimentare trebuie să încapă în carcasă.

Verifică în fișa produsului lungimea maximă acceptată de carcasă, înălțimea coolerului de procesor și distanța până la panoul frontal. O placă video care atinge coșul de discuri sau care blochează conectorii plăcii de bază este o problemă de montaj, nu de performanță. Criteriile sunt detaliate în articolul despre placa video, PCIe și alimentare.

Carcasa și form factorul

Carcasa nu este un accesoriu estetic. Ea stabilește ce plăci de bază încap, ce înălțime maximă are coolerul, cât de lungă poate fi placa video și ce format de sursă acceptă. ATX, micro-ATX și mini-ITX sunt standarde de dimensiune și de amplasare a găurilor de prindere, nu simple etichete.

Un sistem mic cere piese alese cu grijă, pentru că spațiul limitat înseamnă mai puțin aer și mai puține opțiuni de upgrade. Un sistem mare este mai iertător, dar nu justifică o carcasă gigantică pentru o configurație simplă. Vezi diferențele în articolul despre form factor și carcasă.

Video integrat sau placă dedicată

Multe procesoare au o componentă grafică integrată, suficientă pentru birou, video și navigare. Ea cere însă ca placa de bază să aibă ieșiri video și ca procesorul să fie varianta cu grafică activă; unele modele sunt livrate fără ea. Dacă joci sau montezi video, placa dedicată rămâne necesară. Diferența este explicată în articolul despre procesor cu video integrat sau placă dedicată.

Verificări înainte de comandă

Fă o listă scurtă și verifică fiecare punct în fișa produsului: socketul procesorului, chipsetul plăcii, generația de memorie, cheia și lungimea slotului M.2, numărul și tipul conectorilor sursei, lungimea plăcii video și înălțimea coolerului. Apoi citește manualul plăcii de bază, care spune ce sloturi se împart și ce limite apar când toate sunt ocupate.

Când lista se închide, răsfoiește categoria de piese și componente și categoria de piese PC. Produsele afișate acolo se schimbă cu stocul magazinelor, iar verificarea finală se face pe pagina fiecărui produs.